Turnul de pe Luna, mistere neelucidate

g3oflo
By g3oflo decembrie 30, 2015 13:16
loading...

Turnul de pe Luna, mistere neelucidate

turn lunaÎn 20 iulie 1965, programul spațial rusesc, Zond 3, a trimis spre Terra primele imagini cu partea ascunsă a Lunii. Aceste capturi, chiar dacă sunt de o calitate inferioară, prezintă cu acuratețe, ceea ce specialiștii din acele vremuri au numit turnul secret de pe Lună.

De-a lungul timpului, numeroase teorii conspiraționiste au fost enunțate cu privire la partea ascunsă a Lunii. Acestea s-au născut din descoperirile misterioase realizate de sondele spațiale care au reușit într-o formă sau alta să fotografieze această zonă bizară.

Prima imagine de acest gen este cea realizată de sonda spațială rusească Zond 3, care în ziua de 20 iulie 1965 a fotografiat o structură misterioasă pe Lună. Construcția a fost denumită Turnul de pe Lună și a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la originea sa.

Imaginile nu sunt foarte clare, pentru că sonda rusească le-a captat de la circa 10.000 de kilometri distanță, dar cu toate acestea Turnul se vede foarte bine.

Imaginile au fost studiate de specialiști și dacă în cazul altor formațiuni descoperite pe satelitul planetei noaste explicațiile au fost logice, în cazul Turnului lucrurile se complică. Oamenii de știință susțin că sfidează orice logică, motiv pentru care se crede că a fost ridicat de către o civilizație extraterestră. Care să fi fost utilitatea acestui turn? Probabil că juca un rol de comunicare, dar nu se poate spune cu exactitate dacă această teorie este reală sau nu.

După cum se poate observa din imaginea alăturată, accesată structură este de dimensiuni extrem de mari și ţinând cont că s-au desfășurat mai multe misiuni pe Lună, ea trebuia cercetată cu minuțiozitate. Lucrurile nu au stat așa și nicio altă informație despre partea întunecată a Lunii nu a mai apărut de atunci.

Abonare stiri

loading...