Fructele recomandate pentru bolnavii de diabet

g3oflo
By g3oflo august 26, 2016 14:12
loading...

Story Highlights

  • Fructele recomandate pentru bolnavii de diabet

Related Articles

diabet

Fructele recomandate pentru bolnavii de diabet

Aproximativ 2 milioane de români suferă de diabet, afecţiune care presupune adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Diabeticii trebuie să fie atenţi la ceea ce mănâncă, astfel încât să reducă consumul de glucide. Fructele sunt o alegere bună, pentru că oferă o cantitate importantă de antioxidanţi, vitamine şi minerale.

1. Kiwi

Bogat în vitamina C şi cu un conținut mic de glucide, kiwi este un fruct care poate fi introdus în dieta diabeticilor. Îl poţi folosi şi la prepararea unei salate de fructe sau poţi bea suc de kiwi. Conţine şi vitaminele A şi E, cât şi potasiu şi betacaroten.

2. Cireşe

Indicele glicemic al cireşelor este 20, ceea ce înseamnă că aceste fructe pot fi introduse în alimentaţia persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat. Se recomandă aproximativ 200 grame pe zi. Sunt o gustare sănătoasă la care se poate apela în orice moment al zilei.

3. Fructe de pădure

Zmeura, murele şi fragile sunt un adevărat depozit de vitamine, minerale şi antioxidanţi şi nu au un conţinut bogat de zaharuri, ceea ce le face ideale pentru diabetici.

4. Mere

Cu gustul lor delicios, merele se numără şi ele printre fructele permise dacă ai diabet zaharat. Sunt indicate şi pentru că reglează tranzitul intestinal şi îmbunătăţesc digestia. Totodată, datorită elementelor nutritive care se găsesc în aceste fructe, sunt ideale şi pentru întărirea imunității.

5. Pere

Au o cantitate importantă de vitaminele A, B1, B2, C și E şi fibre, ceea ce face din pere fructe permise în regimul diabeticilor. Perele ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge și a colesterolului. Poţi mânca o pară pe zi.

Atenţie la stilul de viaţă!

Persoanele care suferă de diabet de tip 2  trebuie să păstreze un stil de viaţă sănătos.Trebuie să nu uite, de asemenea, să facă zilnic mişcare, cel puţin o jumătate de oră. Pot apela la mersul pe jos, la exerciţii fizice uşoare sau la înot! La persoanele cu diabet de tip 1, tratamentul cu insulină este obligatoriu.

g3oflo
By g3oflo august 26, 2016 14:12

Abonare stiri

loading...