Cum iti recapeti energia cu aceste alimente

g3oflo
By g3oflo ianuarie 5, 2016 09:24
loading...

Cum iti recapeti energia cu aceste alimente

energieStarea de moleşeală te cuprinde indiferent de momentul zilei? Știai că anumite alimente te pot ajuta să capeţi energia de care ai nevoie pentru a încheia ziua cu brio? Iată câteva dintre ele!

Fulgii de ovăz

Pentru a fi în formă încă din zorii zilei, te sfătuim să consumi un bol de cereale la micul dejun. Datorită carbohidraţilor şi vitaminelor din conţinutul acestora, organismul tău va primi doza de energie necesară pentru prima parte a zilei. Fulgii de ovăz sunt varianta ideală pentru micul dejun şi în caz de dietă. În plus, pot completa aportului zilnic de vitamine şi minerale.

Somonul

Consumul regulat de somon ,,hrănește” corpul cu proteine care accelerează metabolismul, crescând astfel nivelul de energie al organismului.

Migdalele

Migdalele conțin magneziu, mineral care ajută la transformarea zahărului în energie. În plus, proteinele și fibrele din compoziția lor furnizează energie pe termen lung.

Avocado

Acizii grași sănătoși din compoziția fructului de avocado diminuează inflamațiile care provoacă oboseala, precum și cauzele acestora.

Lintea

Bogată în fibre, lintea ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, în timp ce seleniul îmbunătățește starea de spirit.

Afinele

Afinele sunt bogate în antioxidanți, substanțe care luptă împotriva radicalilor liberi ce pot afecta celulele organismului. În plus, ele furnizează carbohidrați sănătoși și, odată cu ei, mai multă energie.

Fructele goji

Goji se remarcă prin conţinutul crescut de antioxidanţi, în special carotenoide, care au capacitatea de a reduce riscul de degenerescenţă maculară, principala cauză a orbirii în rândul persoanelor de peste 55 de ani.

Aceşti antioxidanţi protejează organismul de stresul oxidativ, reduc oboseala şi întăresc capacitatea de protecţie a organismului în faţa agenţilor nocivi.

g3oflo
By g3oflo ianuarie 5, 2016 09:24

Abonare stiri

loading...