Cum apar pietrele la rinichi, prevenire

g3oflo
By g3oflo ianuarie 10, 2017 15:30
loading...

Story Highlights

  • Cum apar pietrele la rinichi, prevenire

Related Articles

Cum apar pietrele la rinichi, prevenire

Societatea romana de nefrologie estimeaza ca 1 din 10 persoane va avea litiaza renala, adica pietre la rinichi, pe parcursul vietii, iar fara un tratament adecvat, calculii vor reveni in aproape 50% dintre cazuri, intr-un interval de 5 ani.

Cei care au simtit durerile cauzate de pietrele la rinichi afirma ca sunt mai mari decat cele cauzate de nastere. Asadar, nimic nu este mai intelept decat preventia si cunoasterea catorva reguli care ne vor ajuta sa nu ajungem niciodata parte din astfel de statistici.

Piatra la rinichi este un cristal dur, creat din substantele chimice aflate in urina: calciu, oxalati, urati, cistina, xantina si fosfati. Urina are diferite deseuri dizolvate in ea, iar piatra la rinichi se formeaza atunci cand exista prea multe deseuri intr-o cantitate prea putina de urina. Cand aceste pietricele sunt mai mari de 8 mm pot provoca dureri puternice, explica pentru Ziare.comdieteticianul Carmen Persa.

Multe din dietele populare de astazi, bogate in proteine, grasimi si cu un aport scazut de carbohidrati produc schimbari in urina, care cresc riscul formarii pietrelor la rinichi.

Alte cauze pot fi: consumul insuficient de apa sau lichide,exercitiile fizice prea multe sau prea putine, obezitatea, consumul de alimente cu prea mult zahar si sare.

Putem preveni pietrele la rinichi daca respectam cateva reguli de nutritie.
Este necesar sa consumam lichide multe, in principal apa, care are un rol important in preventie, deoarece dilueaza substantele din urina si impiedica formarea pietrelor. O metoda simpla de apreciere a starii de hidratare este observarea culorii urinei; aceasta trebuie sa fie galben deschis sau incolora.

In general se recomanda 35 ml/kg corp de lichide (apa, ceai, supa). O jumatate de cana de suc de lamaie, din care putem prepara un litru de limonada, creste nivelul de citrati din urina si ne protejeaza de formarea calculilor din calciu. Atentie, insa, la ceaiul negru si Cola, care favorizeaza cristalizarea pietrelor!

Excesul de proteine, mai ales din carne, oua si fructe de mare, creste nivelul de acid uric si poate duce la formarea de pietre la rinichi.

Calciul este important si este indicat sa provina din alimente precum lapte, iaurt, branza, salate, seminte de susan. Este recomandat sa evitam suplimentele cu calciu, pentru ca ele predispun la formarea pietrelor la rinichi. Aportul zilnic de calciu sa nu depaseasca, la barbati, 800 mg, iar la femeile aflate inainte de menopauza 1.000 mg si 1.200 mg dupa acest prag.

Consumul exagerat de dulciuri si produse procesate favorizeaza formarea de calculi renali. De asemenea, si alimentele bogate in oxalati, precum spanacul, rubarba, sfecla, guliile, cacaoa, ciocolata, carnea de miel, cresc riscul formarii de pietre la rinichi.

Putem inlocui acest tip de alimente cu unele bogate in magneziu si potasiu, cu rol important in dizolvarea micilor depozite de calciu si minerale. Sursele alimentare de magneziu si potasiu sunt: cerealele integrale, ouale, avocado, broccoli, spanacul, nucile, fructele de padure si in general legumele verzi.

Un lucru este cert, o alimentatie sanatoasa, bogata in fructe si legume, previne nu doar pietrele la rinichi, ci si alte patologii asociate cu un stil de viata nesanatos.

g3oflo
By g3oflo ianuarie 10, 2017 15:30

Abonare stiri

loading...







Save

Save