Beneficiile macrisului in tratamentele naturiste

g3oflo
By g3oflo octombrie 27, 2016 09:30
loading...

macrisBeneficiile macrisului in tratamentele naturiste

Răspândită pretutindeni pe glob, în special în zonele cu climă temperată, planta medicinală cunoscută încă din Antichitate pentru proprietăţile sale curative este în prezent aproape dată uitării, in ciuda numeroaselor beneficii pentru sanatate, pe care le poseda.

În trecut, rădăcinile şi seminţele de măcriş macerate în vin erau folosite pentru oprirea hemoragiilor şi pentru a trata scorbutul, cauzat de deficienţa de vitamina C. Decoctul de flori în vin s-a dovedit eficient în tratarea icterului şi a pietrelor la rinichi.

Măcrişul este o plantă perenă cultivată datorită gustului său acrişor-răcoritor şi a proprietăţilor sale depurative, diuretice, antiinfecţioase, antiscorbutice şi uşor laxative. Are un conţinut scăzut de calorii şi este bogată de fier, iod, sulf, zinc, potasiu, fosfor, magneziu, calciu, vitamina B, C şi A, acid folic şi alţi fitonutrienţi.

Datorită conţinutului său de acid oxalic, măcrişul are efect antibiotic, ajută la tratarea astmului, a gripei sau a bronşitei. Totodată leguma verde care emană sănătate ajută la stablizarea tensiunii arteriale, la buna funcţionare a creierului, la reglarea sistemului digestiv, la îmbunătăţirea memoriei, la păstrarea sănătăţii vederii, la prevenirea bolilor de inimă și la eliminarea toxinelor din organism.

Beneficiile măcrişului în tratamentele naturiste:

1. Ajută la prevenirea bolilor de inimă şi a unor tipuri de cancer, datorită conţinutului bogat în vitamina B9, vitamina C, provitamina A, potasiu, fier, calciu, magneziu, precum şi fibre, carbohidraţi, quercetin şi luteină, care îi conferă puternice proprietăţi antioxidante.

2. Contribuie în mod eficient la tratarea afecţiunilor respiratorii superioare, în inflamaţii nazale şi a sinusurilor. Măcrişul are importante proprietăţi antialergice, fiind în acelaşi timp bogat în vitamina C, motiv pentru care este indicat în tratarea astmului, a gripei şi a bronşitei.

3. Îmbunătăţeşte funcţiile glandei tiroide – datorită conţinutului de iod, măcrişul este indicat în special în dieta românilor, cunoscut fiind numărul ridicat al persoanelor care suferă de guşă tiroidiană. Mai mult, accelerează metabolismul, fiind indicat în hipotiroidie.

4. Este un laxativ uşor, având şi proprietăţi diuretice, antiinfecţioase, antiscorbutice, înlătură greţurile, febra, abcesele, ulceraţiile, hemoroizii, fiind un depurativ al sângelui şi al intestinelor, restabilind funcţionarea lor normală.

5. Ameliorează bolile de piele – decoctul de rădăcină de măcriş este folosit în comprese pentru ameliorarea afecţiunilor pielii, fiind eficient chiar şi în tratarea psoriazisului.

6. Detoxifiază şi reface ficatul – considerat un aliment-tratament pentru ficat, consumul de măcriş este recomandat pentru regenerarea hepatică şi în dieta celor care suferă de ficat gras.

7. Întăreşte imunitatea – măcrişul este bogat în substanţe cu rol antibiotic, care luptă împotriva infecţiilor din organism şi întăreşte imunitatea.

8. Îmbunătăţeşte vederea – cu un conţinut ridicat de vitamina A, măcrişul ajută la menţinerea sănătăţii ochilor, prevenind cataracta şi îmbunătăţind vederea.

9. Curăţă şi purifică sângele

10. Tratează insomnia – sucul din frunze de măcriş, amestecat cu cantităţi egale de ulei de ricin se recomandă ca remediu pentru tratarea insomniei.

 

g3oflo
By g3oflo octombrie 27, 2016 09:30

Abonare stiri

loading...